Călătorie pe brațul Sfântul Gheorghe

Pentru a se vărsa în Marea Neagră și a-și încheia călătoria prin multe țări și civilizații, Dunărea (care numai albastră nu a fost sâmbătă, 9.06.2012, dar e scuzabil din cauza ploilor torențiale din ultimele zile), are nevoie de trei brațe. Unul dintre ele, cel mai puțin circulat, este Sfântul Gheorghe. Când scriu puțin circulat, mă refer la tranzitul navelor mari, de mărfuri, comerciale sau chiar pasageri. Poate acesta este motivul pentru care are încă zone sălbatice și izolate de restul lumii. Linia de finish a călătoriei pe acest braț este Comuna Sfântu Gheorghe, locul în care marea ”înghite” Dunărea și o transformă în cristale.
Călătoria a început la Tulcea, cu nava de pasageri Moldova, proaspăt renovată și care oferă condiții civilizate de transport.

Bineînțeles că n-am ratat întâlnirea cu Săgeata (singurul mijloc de transport oferit de Navrom care poate scurta timpul de deplasare).

Dar ne-am întâlnit și cu clasicele bărcuțe (unele modernizate prin motoare puternice), cu o navă de croazieră pe Dunăre, cu unica căsuță plutitoare din Delta Dunării și cu epava recondiționată și transformată în ponton dormitor.

Am văzut cum arată  complexul Mon Jardin ( Mahmudia) de pe Dunăre și cât de mult se construiește în zonă.

Peisajul este frumos și de la Dunăvăț este din ce în ce mai sălbatic.

Înainte de-a acosta însă, am văzut ”linia de capăt a lumii”.  Cel puțin aceasta este impresia pe care mi-a lăsat-o locul în care Dunărea se varsă în mare. Dincolo de acest punct nu pare să mai fie nimic. 

Ajunși în localitatea Sfântu Gheorghe am avut la dispoziție 5 ore pentru a vizita zona și a face poze. Dar despre acest loc ”uitat” de lume în articolul următor.