joi, 26 iulie 2012

Mănăstirea Caraiman

Există locuri în care natura s-a întrecut pe sine.  Iar această depășire a limitelor nu poate decât să ne încânte pe noi oamenii, care realizăm poate încă odată că suntem mici și uneori neînsemnați în fața spectacolului pe care ni-l oferă.
În cazul mănăstirii Caraiman lucrurile s-au rânduit perfect. Natura a creat cadrul iar oamenii au adus ”mici” modificări care să întregească tabloul.
Unul din drumurile care duce la lăcașul de cult este prin pădure și începe de la șoseaua ce urcă spre telecabina Bușteni.






Te poți opri pentru odihnă pe o băncuță sau ca să fii în ton cu peisajul te poți așeza pe trunchiurile de brazi. Pădurea este răcoroasă și freamătul frunzelor din înalturi se aude plăcut. Nu-i o pădure numai de brazi, dar toți copacii au trunchiurile drepte, iar frunzele aflate foarte sus crează un acoperiș perfect.
Îți sunt tovarăși de drum din când în când veverițele negre care te urmăresc și te urmează sfioase.
Când ajungi însă sus și vezi pentru prima dată mănăstirea rămâi fără cuvinte. Este cea mai mare mănăstire pe care am văzut-o până acum, iar prezența munților Bucegi ca element de fundal, mi-a tăiat respirația. E o imagine superbă.
 Trebuie să recunosc că ideea de a merge să văd mănăstirea nu m-a încântat. Mi-o imaginam aproape la fel ca cele din Moldova sau din Dobrogea, care deși sunt diferite au totuși în comun spațiul mic și înghesuit. Soțul meu este cel care a insistat și-i mulțumesc.
Mănăstirea Caraiman nu este deloc așa. Și poate tocmai în acest element stă farmecul ei: nu putea fi mică comparativ cu semeția munților ce-o străjuiesc.
Soțul meu a încercat să surprindă pe peliculă măreția acestui loc. Dar nimic nu se compară cu sentimentul ce se naște atunci când o vezi în realitate.


















miercuri, 25 iulie 2012

Un castel de vis - Peleș(Sinaia)

Există o lume pe care n-o poți găsi decât în cărți, în filmele vechi sau în paginile misterioase ale istoriei.
Dar Castelul Peleș din Sinaia este real și magnific. În momentul în care pătrunzi pe ușile mari din lemn, în grup organizat, gata echipat cu papuci (enervanți dealtfel) și însoțit de ghid, te afli deja într-o altă lume. E ca și cum ușile ce s-au închis în urma ta au tăiat legătura cu lumea reală și au deschis culoarul  magic spre trecut.
Interioarele sunt atât de bine păstrate, încât te aștepți ca în fiecare clipă să apară proprietarii, în hainele epocilor respective și să-și ocupe locul la birouri, sau la orga dublă încastrată în perete, sau să urmărească un spectacol de teatru în sălile special amenajate, sau doar să mânuiască o armă din multitudinea expusă în sala armelor.
Dacă în urmă cu câțiva ani, nu am avut posibilitatea de-a vizita decât parterul, acum se poate vizita sub forma tururilor opționale I sau II și etajul I și mansarda. 
Este însă extrem de aglomerat. Însă ghizii țin totul sub control, astfel încât, deși se vede grupul de vizitatori din față, nu există pericolul de-a te intersecta. Un circuit complet durează cam 3-4 ore. dar mie mi s-a părut puțin pentru că sunt atâtea de văzut... 
Ce m-a impresionat cel mai mult? Finețea detaliilor. Arhitectura modernă e formată foarte mult din linii drepte și forme geometrice standard. Designerii interioarelor acestui castel, au iubit însă liniile curbe, finețea corpurilor umane, pliurile și cutele trupurilor, precum și naturalețea animalelor. E stitul renascentist, pe care personal, îl consider apogeul arhitecturii.
Cuvintele sunt de prisos. Oricât de mult le iubesc, se pare că sunt însă sărace pentru a descrie frumusețea  Castelului Peleș din Sinaia și de aceea las imaginile să ”vorbească”.
Parcul Castelului












Castelul Peleș (fotografii din interior)