Mânăstirea Cocoș(Tulcea) în imagini

După părerea mea de călător împătimit pe plaiurile românești, Mânăstirea Cocoș, este una dintre cele mai frumoase lăcașuri de cult. Se află în județul Tulcea pe șoseaua ce leagă municipiul Tulcea  de Galați sau Brăila.
O parte din ”vina” frumuseții o are peisajul.
Mânăstirea Cocoș face parte din deja renumitul circuit Triunghiul mânăstirilor, iar istoria ei este una care cu siguranță stârnește interes. Eu însă nu am să vă spun istoria (îl las pe ghidul turistic ce vă însoțește sau pe călugărul îndrumător) și am să vă prezint traseul Tulcea-Mânăstirea Cocoș în imagini.
Drumul de la Tulcea la Niculițel (localitatea lângă care se află mânăstirea) se face pe o șosea bună, asfaltată acum câțiva ani, dar menținută în condiții perfecte. Are însă destule serpentine și întâlnești două păduri frumoase:
1 Pădurea deasă de la Somova(e denumirea pe care am dat-o noi).

2.Pădurea rară de la Somova.

3. Urmează un set de serpentine care imi amintesc(și-mi fac dor) de munte.

4.Și după încă câțiva km, apare indicatorul spre Mânăstire, Bazilica Paleocreștină și satul Niculițel.

5.Urmează satul Niculițel care pare să fi înflorit după ce șoseaua a fost asfaltată.

6. Satul rămâne în urmă în drumul prin pădure spre Mânăstire.

7.Și după ultima serpentină, apare Mânăstirea.

De aici încolo voi lăsa doar imaginile să ”vorbească”.

O oază de liniște, aer curat și un loc plin de har. E locul în care te lepezi de cele umane pentru  o clipă în care te afli mai aproape de Creator.

In vizită la Sărata Monteoru

   Cu câțiva ani în urmă am descoperit aceasta stranie dar fascinanta statiune. Nici nu stiam ca exista desi este destul de veche( aici s-a aflat singura mina de petrol din Europa infiintata de intemeietorul statiunii grecul Grigore Monteoru (http://ro.wikipedia.org/wiki/S%C4%83rata-Monteoru,_Buz%C4%83u). 

     Meritul descoperirii îi revine lui Ovidiu (baiatul meu), care în acel an a fost in tabara in Poiana Pinului (judetul Buzau). Dar ca de fiecare data, tabara lui s-a nimerit sa fie exact in perioada in care  avem concediu si cum nu pot rezista idei de calatorie, de drumetie, am decis sa mergem sa-l vedem si sa vizitam si obiectivele turistice din zona.
Am deschis o harta si am inceput sa caut un loc de cazare. Si astfel am descoperit ca cea mai aproape statiune de tabara lui si de locurile de vizitat este Sarata Monteoru.
      Prima impresie a fost dezamagitoare. Nu seamana cu nici una din statiunile pe care le vizitasem pana atunci: hoteluri, pensiuni, cateva tarabe de-o parte si de alta a unei sosele destul de buna, intr-o localitate cu pretentie de oras ( sau chiar de statiune!). Catunul este inconjurat de munti, nu prea inalti, saraci in paduri de conifere, dar maiestosi in jurul  asezarilor umane inghesuite.

       Am oprit intr-o parcare iar sotul meu s-a dus sa intrebe la receptia unui hotel daca ne putem caza pentru doua zile. Raspunsul m-a deranjat, nu pentru ca a fost negativ ci prin modul in care a fost formulat: Nu facem cazari pentru doua zile. “Asta este”- mi-am spus strangand din dinti. Mai sunt hoteluri si pensiuni!
Peste drum, ne-a atras atentia apoi o zona destul de intinsa, cu mult gazon, cu o cascada si un lac in miniatura, cateva ghivece de flori cu modele din mozaic, iar in departare terasa unui restaurant aflat la primul etaj al cladirii, a carei arhitectura imi amintea de cabanele de munte din zona Bucovinei. Am citit panoul ce strajuia intrarea in restaurant si am inteles ca este vorba de complexul Cazino.
       In jumatate de ora masina era  parcata la umbra, in spatiul generos, special amenajat al complexului, trolerele erau deja in camera iar eu faceam  inventarul. Baia eleganta, curata, aerisita, dotata modern, asternuturile albe, mirosind a proaspat, covorul gros si aspru fara nici o scama. Balconul avea deschiderea spre parcul mare, amenajat cu gust pe care il admirasem cu putin timp in urma.
      Acesta a fost primul contact cu statiunea Sarata Monteoru. Lipsa magazinelor cu fatade luminoase, a cluburilor misterioase, a aglomeratiei umane specifice altor statiuni (gen  Sinaia), a masinilor care circula in coloana, a muzicii stridente din restaurantele stradale din cauza carora nu mai exista trotuare, mi-a creat impresia ca am nimerit intr-un catun parasit, sau la tara, ca sa folosesc expresia sotiei unui cunoscut.
     Dar in aceeasi zi, spre seara aveam sa ma indragostesc de acest loc, tocmai pentru ca nu seamana cu Sinaia, tocmai pentru ca m-am plimbat lejer pe trotuar fara sa fiu nevoita sa fac slalom printre masini, pentru ca mancarea de la restaurant ( painea in special si Carnatii de Plescoi) este foarte buna, pentru ca oamenii sunt amabili, pentru ca aerul este extrem de curat, pentru ca dimineata, pe racoare mi-am servit cafeaua afara pe terasa, admirand un grup de broscute ce se balaceau in micul lac artifical, pentru ca am stat pe un bustean admirandu-mi sotul si baiatul care au jucat sah cu piese mai mari decat ei pe o tabla special amenajata in gradina, pentru ca am descoperit un singur magazin alimentar de unde am luat o sticla de apa plata.
La numai cativa metri de complex se află piscina cu apa sarata pentru tratament ( care vara este plina de turisti) si renumitul izvor cu apa speciala, Izvorul nr. 6 . Am intrebat multi oameni despre izvoarele 1,2,3…dar nimeni nu a stiut sa ne spuna unde sunt exact. Un mister.
    De fapt intreaga zona este un mister al naturii: vulcanii noroiosi, focurile vii, zona chihlimbarului, drumul vinului, triunghiul Bozioru-Fiscici-Nucu( cerul azuriu, linistea stranie, disparitii misterioase).

    Am revenit in acelasi an in toamna, iar apoi din nou anul trecut si imi doresc sa merg si in acest an pentru ca am nevoie de capsula de liniste si mister a acelor zone, am nevoie de bucata de energie pura care-mi fortifica organismul și deși poate părea ciudat,  tanjesc dupa gustul sarat lesios(oribil) al apei de la Izvorul nr 6.

Sărata Monteoru în imagini:

Un sat pe drumul mânăstirilor

Anul trecut a fost inaugurat circuitul turistic Triunghiul Mânăstirilor. E vorba de cele 3 mânăstiri ce se găsesc în partea nord-vestică a județului Tulcea: Celic-Dere, Cocoșu și Saon.
Dar eu nu o să vă povestesc despre aceste mânăstiri deocamdată ci despre un mic sătuc aflat pe drumul celor 3 mânăstiri, mai aproape de Celic-Dere. Este vorba de satul Telița.
Poate vă puneți întrebarea cu ce este mai special acest sat față de altele? Un prim răspuns, ar fi... cu nimic. Însă dacă vă hotărâți să-l vizitați, o să descoperiți, că peisajul care te întâmpină amintește de cel montan.

  Localitatea este  situată la 21 km  de orașul Tulcea, într-o zona împădurita. La marginea localitatii trece pârâul cu același nume, care se varsă in Lacul Babadag.
În ultimii ani, în zonă s-a construit destul de mult, printre casele tradiționale ridicându-se semeț  și câte o vilă frumos colorată. Orășenii n-au scăpat ocazia de a-și construi un loc de evadare din tumultul municipiului. Făcând parte din circuitul mânăstirilor, satul Telița beneficiază de stradă asfaltată, de trotuare(lucru mai rar chiar și în comunele județului).
Wikipedia ne spune că  ”în punctul "La Amza", localizat la 600 m NE de sat s-au descoperit urmele unei așezări rurale romane, apoi resturi din epoca medieval-timpurie (sec X-XI).”
Unul dintre punctele de atracție al localității ar fi trebuit să fie biserica din sat, o construcție monumentală prin arhitectură. Ea are 6 turle, amintind de bisericile moscovite. Din păcate se află într-o stare avansată de degradare și poate doar o acțiune publică ar mai putea s-o salveze.

Căutând pe net informații despre această zonă în care natura este extrem de darnică, am descoperit video-clipul de mai jos. 

http://www.youtube.com/watch?v=4YHHrZh7OiQ&context=C3273e09ADOEgsToPDskJ-Cnwnds88x7rqKpQqWsrw

Cazare? Doar la mânăstirea din apropiere (Celic-Dere) sau la localnici, pentru că din păcate nici un întreprinzător tulcea(sau din alte părți) nu s-a gândit încă, să ofere o oază de liniște și confort turiștilor ce trec prin zonă. Și dacă înțelegem că turismul ecumenic este unul de amploare în România, n-ar fi rău să ne gândim și la potențialul ce poate fi exploatat. 

Vatra Dornei - 1.05.2012

Minivacanța de 1 Mai a trecut. Bineînțeles că deja regret, dar cumva sentimentul este îndulcit de faptul că am vizitat un loc care s-a lipit de sufletul meu: Vatra Dornei.
Dacă este să încep cu... începutul, drumul Tulcea-Vatra Dornei este lung și obositor. Există pe acest traseu, câteva etape: etapa Tulcea-Galați: șoseaua este bună și circulația nu a fost prea intensă; etapa Galați-Mărășești, unde ai senzația că îți va exploda motorul mașinii dacă mai mergi mult cu 50 km/h, unde indicatoarele pentru localități se află una lângă alta iar producătorii locali își expun marfa(cartofi, ceapă, varză, castraveți) pe lăzi, în fața porților. Urmează etapa Mărășești-Roman în care am circulat în sfârșit civilizat, pe 4 benzi(câte două pe fiecare sens de mers), urmată de etapa Roman-Câmpulung Moldovenesc care beneficiază de un peisaj superb pe care ai timp să-l admiri mergând în coloană de mașini.
Ultima etapă a călătoriei, Câmpulung Moldovenesc- Vatra Dornei, este superbă. Peisajul este magnific, șoseaua plină de curbe(unele chiar de 180 de grade) este lată și încăpătoare, fără gropi iar curățenia domnește peste tot.
Vatra Dornei ne-a întâmpinat cu șosele proaspăt refăcute, cu mirosul puternic al brazilor, cu furnicarul de oameni care trec calea ferată ce șerpuiește prin centru.
Locurile de cazare în pensiuni, vile sau hoteluri abundă. Alegerea noastră nu a fost prea inspirată, deși pensiunea Dana este nouă, arată (la prima vedere) bine, iar prețul de cazare este acceptabil. Cred că proprietarul a dorit să o ridice repede, ieftin și a scăpat multe detalii din vedere. Detalii precum: o clanță care se desface, o podea pe care ți-e frică să calci ca să nu se rupă cu tine, un duș neașteptat la bucătărie, deasupra meselor, de la clienții cazați în camera de deasupra(numai atunci când fac baie :)). Au însă saltele extrem de confortabile și o spun cu toată convingerea unui om care în prima noapte într-un pat străin, nu doarme.
Cazinoul este într-o stare avansată de degradare. Parcul a fost dotat cu canale pietruite pentru scurgerea apei, cu mici pasarele de trecere, cu căsuțe pentru veverițe, cu încă un magazin de suveniruri locale( cu etichete Made in China). Tronează impunătoare însă Catedrala, care în zilele de sărbătoare este plină de credincioși.
 A, da... parcul are un nou locatar: o barză ce și-a făcut cuib pe un imens coș de fum, iar când acesta a început să fumege, l-a părăsit debusolată.
Se mănâncă în continuare extrem de bine, ieftin și mult la Casa Bucovineană, dar am un sentiment de frustrare datorat lipsei costumului popular la chelnerițele ce servesc.
Plimbarea cu telescaunul nu putea să lipsească. Peisajul obcinelor Bucovinei te lasă fără suflare. Ai senzația că ai ajuns mai aproape de cer.
La aproximativ 18km de Vatra Dornei am vizitat un loc care duce tradiția bucovineană mai departe. Pensiunea agroturistică Poiana. Un  loc în care lemnul este sculptat după ”rețeta” străbunilor, în care păstrăvul înoată vioi în lacul special amenajat, unde bârna din lemn a devenit leagăn și balansoar pentru copii mici și mari, unde șezlongurile din lemn te invită la o porție de plajă pe vârf de munte.
Pentru mine este un loc magic.
În Vatra Dornei am descoperit un magazin ”La Ungureanu” cu produse lactate ecologice și foarte, foarte bune. Șvaițerul este însă ”cireașa de pe tort”. Am luat și acasă, dar n-am pierdut ocazia de a-i sugera vânzătoarei că n-ar strica câteva magazine în sudul țării.
Oamenii zonei știu foarte multe despre plante și rolul lor tămăduitor. Așa am aflat că pe munte se găsește merișor, un fruct foarte bun pentru infecțiile urinare, sau zmeură, cu proprietăți în creșterea imunității. Și pentru prima dată am mâncat ciorbă de sfeclă roșie. Sincer, până s-a dizolvat smântâna, am decretat că nu-mi place, ca apoi, să descopăr că este chiar foarte bună și sănătoasă.
Am asistat, de departe, la incendiul de vegetație produs se pare de jarul unui grătar nestins. Zona arsă s-a întins destul de mult fiind vizibilă cu ochiul liber.
Acestea sunt doar câteva din impresiile unei minivacanțe în Vatra Dornei, locul în care aș pleca în fiecare zi și din care m-aș întoarce doar o dată pe an.
Și nu închei aici, pentru că sunt multe, foarte multe lucruri de povestit... însă pot aștepta zilele următoare.

Vatra Dornei în imagini.

Imagini Pensiunea Poiana

 Imagini din telescaun.